Vechi datini romanesti te ajuta in fiecare an sa simti si sa traiesti atmosfera plina de caldura si veselie a Sarbatorilor de iarna. Nu stii intotdeauna cu exactitate care este semnificatia sau originea lor si te gandesti ca, in fond, nu este asa de important. Noi iti dezvaluim insa cateva dintre aceste aceste traditii, pentru ca tu sa le poti gusta din plin si sa le simti mai aproape de suflet...
Perioada Sarbatorile de iarna incepe de la Sfantul Nicolae, sarbatorit de credinciosii ortodocsi pe 6 decembrie, si se termina de Boboteaza, pe 6 ianuarie. Asadar, o luna plina in care traditia este la loc de cinste.
Sfantul Nicolae
Pe 6 decembrie, este ziua Sfantului Nicolae iar, dupa traditia populara, aceasta este prima zi de iarna.
Credincios, Sfantul Nicolae este faptuitor de minuni si martir pentru credinta in Iisus. La romani, Sfantul Nicolae este inchipuit ca un mos cu barba alba care poate aduce ninsoarea scuturandu-si barbia. Datorita traditiei occidentale, Mos Nicolae este si cel care face cadouri celor mici. In seara din ajun (5 decembrie), parintii pun in incaltamintea copiilor, pe care acestia si-o pregatesc cu mare grija, multe dulciuri si, uneori, jucarii. In unele locuri exista si obiceiul de a pune alaturi de cadouri si o nuielusa care ar trebui sa ii cuminteasca, macar in principiu, pe copii care nu s-au purtat bine in timpul anului.
Ignatul
Pe 20 decembrie in calendarul ortodox se sarbatoreste ziua Sfantului Ignat.
In aceasta zi datina randuieste sa fie taiat porcul de Craciun. Pentru ca taranii cred ca un porc neinjunghiat in aceasta zi nu se mai ingrasa pentru ca isi viseaza cutitul. Nerespectarea acestui obicei poate provoca, dupa unii, incidente neplacute. In mod evident, si acest obicei pastreaza elemente de ritual pagan (in Egiptul Antic si in Grecia Antica porcul era sacrificat in cinstea unor zeitati).
Colindatul este un scenariu compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri, gesturi, interpretat in casa, pe ulite, de o ceata sacra.
In calendarul popular, acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale in perioadele solstitiului de iarna. ("Steaua", "Plugusorul", "Sorcova"), echinoctiului de primavara, solstitiului de vara si echinoctiului de toamna. Colindele transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor. Cand persoanele colindate nu primesc colindatorii, inchid usile sau nu ofera daruri, efectele magice sunt opuse, ei incalcand regulile acestui obicei.
Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul noptii si pâna la revarsatul zorilor ulitele satelor rasunau de glasul micilor colindatori. În orase întâlnim colindatori odata cu lasarea serii si pâna în miez de noapte. Cu traista dupa gât, cu bâta în mâna si caciula pe urechi, colindatorii merg din casa-n casa si striga la ferestrele luminate:
"Buna dimineata la Mos Ajun,
Ne dati ori nu ne dati",
si daca cei din casa întârzie a le deschide usa spre a le împarti colindeti, încep sa cânte mai departe:
"Am venit si noi odata
La un an cu sanatate,
Si la anul sa venim
Sanatosi sa va gasim.
Ne dati, ne dati,
Ori nu ne dati"
Cu acest prilej gazda le împarte colindete: covrigi, nuci, mere, colacei de faina framântati si copti chiar în acea noapte a Mos Ajunului.
În ajunul Craciunului, ca si în ajunul Anului Nou în toate provinciile românesti copiii formeaza grupuri si pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: "Florile dalbe", "Lerui ler", "Ziurel de ziua", ori "Valerim" si "Veler Doamne".
În afara de seara mare a colindelor se mai colinda si în seara Sfântului Vasile, paralel cu Plugusorul sau Uratul, precum si de Florii si Paste.
Sub numele de colind si colindat trebuie sa întelegem vechiul obicei pe care-l întâlnim în sarbatorile susmentionate când copiii, ca si flacaii satelor, merg din casa în casa, cântând cântece pentru a ura sanatate si fericire gazdelor ce-i asculta, de la care primesc daruri (colindete) în bani sau în natura: nuci, covrigi, mere, colaci, etc.
Colindele sunt de doua feluri: religioase si laice. Cele religioase au origine literara, iar subiectele lor se refera de cele mai multe ori la Isus. Colindele profane (sau lumesti) au un caracter liric, si de multe ori sunt adaptate de colindatori la situatia celor în fata carora le cânta.
Colindatul cu motive religioase, desi de origine bisericeasca, e totusi format tot dupa modelul colindatului de tip pagân: având de fapt origine comuna cu acesta.
Astfel întâlnim:
Colindele Domnului (În drum spre Vitleim, Nasterea Domnului, Vestirea Pastorilor, Închinarea Pastorilor, Pornirea Magilor dupa stea, Închinarea Magilor, Taierea Pruncilor, Numele Domnului, Patimile Domnului, Vânzarea si Rastignirea , Coborârea de pe Cruce);
Colindele Sfintilor (Colindul Craciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion, etc.);
Colindele Omului (Colind de copil mic, de fata mare, de flacau, colindul omului bogat si milostiv, colind de preot, de cioban, de vânator, de pescari, de marinari, colind de viteaz, de familie, de însuratel, etc.)
Creatorii acestor productii populare sunt diferiti, dupa cum diferit este si felul colindului:
pentru cele religioase de nuanta crestina putem socoti ca fauritorii sunt preotii, calugarii si cântaretii bisericesti, dascalii si diecii, fiindca ei erau cunoscatori ai Evangheliilor si ai Vietilor Sfintilor. Cât priveste pe cele profane, ca autori definim pe anonimii creatori talentati care au faurit poezia populara. Peste aceasta creatie initiala s-a suprapus prelucrarea veac de veac si an de an în obiceiurile si datinile stramosesti, la marile sarbatori de iarna.
Steaua
De la Craciun si pâna la Boboteaza copiii umbla cu steaua, un obicei vechi ce se întâlneste la toate popoarele crestine.
Acest obicei vrea sa aminteasca steaua care a vestit nasterea lui Isus si i-a calauzit pe cei trei magi.
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantina ortodoxa, altele din literatura latina medievala a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanta Calvina si multe din ele, chiar din traditiile locale. Micul cor al stelarilor, care intra în casa în zilele Cracinului, cânta versuri religiose despre nasterea lui Isus: "Steaua sus rasare"; "În orasul Vitleem"; "La nunta ce s-a întâmplat"; "Trei crai de la rasarit".
Ajunul Craciunului
Tot in aceasta noapte, Mos Craciun vine la copii si le pune cadouri sub brad. Dar nimeni nu stie cu siguranta, cum ajunge Mosul in casele oamenilor, dar toate povestile isi pastreaza nota de mister. Unii copii cred ca intra pe fereastra, altii cred ca un betigas fermecat il ajuta sa se faca mic si sa patrunda prin gaura cheii, iar altii, mai cosmopoliti, considera ca Mosul vine pe hornul casei.
Moș Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care și-a făcut apariția în secolul I. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie). De fapt traditia cadourilor in noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie provine de la Martin Luther care a propagat din anul 1535 aceasta datină numita Christkind ca o alternativa a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie. Multa vreme in familile catolice a fost mentinuta mai departe traditia cadourilor de Nikolaus. Scopul lui Martin Luther a fost sa trezeasca interesul copiilor pentru Cristos si sa-i indeparteze astfel de datina catolica a cadourilor de Nikolaus, ea fiind un mod de veneratie a catolicilor pentru sfinți.
Pomul de Craciun
Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun îsi trage originile de la popoarele Germanice.
Tradiția s-a răspândit în restul Europei și apoi în toata lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile și ghirlandele au devenit clasice.Iar in prezent bradul este împodobit dupa moda.
Craciunul
Crăciunul sau Naşterea Domnului este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an.
Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) a Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări unde creştinii sunt majoritari, e de asemenea sărbătoare legală, şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.Peste tot unde există suflare românescă cu simţământ creştin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Este o zi în care dăruim şi primim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.
Capra
Începând cu Ignatul si sfârsind cu zilele Craciunului, prin alte parti începând cu zilele Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu turca, capra sau brezaia. Ca si în celelalte jocuri cu masti practicate în timpul sarbatorilor de iarna, si în jocul caprei si-au facut loc, pe lânga mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dând uneori o nuanta de grotesc.
Jocul "caprei" (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale în turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".
Aceasta se pare ca îsi are originea în obiceiurile romanilor si elinilor: fie în jocurile si cântecele desfasurate în jurul altarelor pagâne de preotii sau cântaretii travestiti în dobitoace cu ocazia sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori în versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie în amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor pasari rapitoare..
Capra joaca dupa fluier, iar la terminare, unul din flacai; apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, începe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapâna casei, pe fete si chiar servitoare, daca sunt în casa, si apoi multumind se îndeparteaza
Perioada Sarbatorile de iarna incepe de la Sfantul Nicolae, sarbatorit de credinciosii ortodocsi pe 6 decembrie, si se termina de Boboteaza, pe 6 ianuarie. Asadar, o luna plina in care traditia este la loc de cinste.
Sfantul Nicolae
Pe 6 decembrie, este ziua Sfantului Nicolae iar, dupa traditia populara, aceasta este prima zi de iarna.
Credincios, Sfantul Nicolae este faptuitor de minuni si martir pentru credinta in Iisus. La romani, Sfantul Nicolae este inchipuit ca un mos cu barba alba care poate aduce ninsoarea scuturandu-si barbia. Datorita traditiei occidentale, Mos Nicolae este si cel care face cadouri celor mici. In seara din ajun (5 decembrie), parintii pun in incaltamintea copiilor, pe care acestia si-o pregatesc cu mare grija, multe dulciuri si, uneori, jucarii. In unele locuri exista si obiceiul de a pune alaturi de cadouri si o nuielusa care ar trebui sa ii cuminteasca, macar in principiu, pe copii care nu s-au purtat bine in timpul anului.
Ignatul
Pe 20 decembrie in calendarul ortodox se sarbatoreste ziua Sfantului Ignat.
In aceasta zi datina randuieste sa fie taiat porcul de Craciun. Pentru ca taranii cred ca un porc neinjunghiat in aceasta zi nu se mai ingrasa pentru ca isi viseaza cutitul. Nerespectarea acestui obicei poate provoca, dupa unii, incidente neplacute. In mod evident, si acest obicei pastreaza elemente de ritual pagan (in Egiptul Antic si in Grecia Antica porcul era sacrificat in cinstea unor zeitati).
Colindatul este un scenariu compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri, gesturi, interpretat in casa, pe ulite, de o ceata sacra.
In calendarul popular, acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale in perioadele solstitiului de iarna. ("Steaua", "Plugusorul", "Sorcova"), echinoctiului de primavara, solstitiului de vara si echinoctiului de toamna. Colindele transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor. Cand persoanele colindate nu primesc colindatorii, inchid usile sau nu ofera daruri, efectele magice sunt opuse, ei incalcand regulile acestui obicei.
Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul noptii si pâna la revarsatul zorilor ulitele satelor rasunau de glasul micilor colindatori. În orase întâlnim colindatori odata cu lasarea serii si pâna în miez de noapte. Cu traista dupa gât, cu bâta în mâna si caciula pe urechi, colindatorii merg din casa-n casa si striga la ferestrele luminate:
"Buna dimineata la Mos Ajun,
Ne dati ori nu ne dati",
si daca cei din casa întârzie a le deschide usa spre a le împarti colindeti, încep sa cânte mai departe:
"Am venit si noi odata
La un an cu sanatate,
Si la anul sa venim
Sanatosi sa va gasim.
Ne dati, ne dati,
Ori nu ne dati"
Cu acest prilej gazda le împarte colindete: covrigi, nuci, mere, colacei de faina framântati si copti chiar în acea noapte a Mos Ajunului.
În ajunul Craciunului, ca si în ajunul Anului Nou în toate provinciile românesti copiii formeaza grupuri si pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: "Florile dalbe", "Lerui ler", "Ziurel de ziua", ori "Valerim" si "Veler Doamne".
În afara de seara mare a colindelor se mai colinda si în seara Sfântului Vasile, paralel cu Plugusorul sau Uratul, precum si de Florii si Paste.
Sub numele de colind si colindat trebuie sa întelegem vechiul obicei pe care-l întâlnim în sarbatorile susmentionate când copiii, ca si flacaii satelor, merg din casa în casa, cântând cântece pentru a ura sanatate si fericire gazdelor ce-i asculta, de la care primesc daruri (colindete) în bani sau în natura: nuci, covrigi, mere, colaci, etc.
Colindele sunt de doua feluri: religioase si laice. Cele religioase au origine literara, iar subiectele lor se refera de cele mai multe ori la Isus. Colindele profane (sau lumesti) au un caracter liric, si de multe ori sunt adaptate de colindatori la situatia celor în fata carora le cânta.
Colindatul cu motive religioase, desi de origine bisericeasca, e totusi format tot dupa modelul colindatului de tip pagân: având de fapt origine comuna cu acesta.
Astfel întâlnim:
Colindele Domnului (În drum spre Vitleim, Nasterea Domnului, Vestirea Pastorilor, Închinarea Pastorilor, Pornirea Magilor dupa stea, Închinarea Magilor, Taierea Pruncilor, Numele Domnului, Patimile Domnului, Vânzarea si Rastignirea , Coborârea de pe Cruce);
Colindele Sfintilor (Colindul Craciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion, etc.);
Colindele Omului (Colind de copil mic, de fata mare, de flacau, colindul omului bogat si milostiv, colind de preot, de cioban, de vânator, de pescari, de marinari, colind de viteaz, de familie, de însuratel, etc.)
Creatorii acestor productii populare sunt diferiti, dupa cum diferit este si felul colindului:
pentru cele religioase de nuanta crestina putem socoti ca fauritorii sunt preotii, calugarii si cântaretii bisericesti, dascalii si diecii, fiindca ei erau cunoscatori ai Evangheliilor si ai Vietilor Sfintilor. Cât priveste pe cele profane, ca autori definim pe anonimii creatori talentati care au faurit poezia populara. Peste aceasta creatie initiala s-a suprapus prelucrarea veac de veac si an de an în obiceiurile si datinile stramosesti, la marile sarbatori de iarna.
Steaua
De la Craciun si pâna la Boboteaza copiii umbla cu steaua, un obicei vechi ce se întâlneste la toate popoarele crestine.
Acest obicei vrea sa aminteasca steaua care a vestit nasterea lui Isus si i-a calauzit pe cei trei magi.
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantina ortodoxa, altele din literatura latina medievala a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanta Calvina si multe din ele, chiar din traditiile locale. Micul cor al stelarilor, care intra în casa în zilele Cracinului, cânta versuri religiose despre nasterea lui Isus: "Steaua sus rasare"; "În orasul Vitleem"; "La nunta ce s-a întâmplat"; "Trei crai de la rasarit".
Ajunul Craciunului
Tot in aceasta noapte, Mos Craciun vine la copii si le pune cadouri sub brad. Dar nimeni nu stie cu siguranta, cum ajunge Mosul in casele oamenilor, dar toate povestile isi pastreaza nota de mister. Unii copii cred ca intra pe fereastra, altii cred ca un betigas fermecat il ajuta sa se faca mic si sa patrunda prin gaura cheii, iar altii, mai cosmopoliti, considera ca Mosul vine pe hornul casei.
Moș Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care și-a făcut apariția în secolul I. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie). De fapt traditia cadourilor in noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie provine de la Martin Luther care a propagat din anul 1535 aceasta datină numita Christkind ca o alternativa a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie. Multa vreme in familile catolice a fost mentinuta mai departe traditia cadourilor de Nikolaus. Scopul lui Martin Luther a fost sa trezeasca interesul copiilor pentru Cristos si sa-i indeparteze astfel de datina catolica a cadourilor de Nikolaus, ea fiind un mod de veneratie a catolicilor pentru sfinți.
Pomul de Craciun
Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun îsi trage originile de la popoarele Germanice. 
Tradiția s-a răspândit în restul Europei și apoi în toata lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile și ghirlandele au devenit clasice.Iar in prezent bradul este împodobit dupa moda.
Craciunul
Crăciunul sau Naşterea Domnului este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an.
Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) a Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări unde creştinii sunt majoritari, e de asemenea sărbătoare legală, şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.Peste tot unde există suflare românescă cu simţământ creştin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Este o zi în care dăruim şi primim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun. 
Capra
Începând cu Ignatul si sfârsind cu zilele Craciunului, prin alte parti începând cu zilele Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu turca, capra sau brezaia. Ca si în celelalte jocuri cu masti practicate în timpul sarbatorilor de iarna, si în jocul caprei si-au facut loc, pe lânga mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dând uneori o nuanta de grotesc.
Jocul "caprei" (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale în turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".
Aceasta se pare ca îsi are originea în obiceiurile romanilor si elinilor: fie în jocurile si cântecele desfasurate în jurul altarelor pagâne de preotii sau cântaretii travestiti în dobitoace cu ocazia sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori în versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie în amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor pasari rapitoare..
Capra joaca dupa fluier, iar la terminare, unul din flacai; apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, începe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapâna casei, pe fete si chiar servitoare, daca sunt în casa, si apoi multumind se îndeparteaza
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu